agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-12-24 | |
avem nevoie de fiecare zi care vine și trece
care trece și vine cu toate ale ei... e firesc nu-i așa?! avem nevoie de frunze de toamnă de cer de tristețe și de bucurie de despărțire de regăsire avem nevoie de cădere ca să ne putem înălța de țărână să ne regăsim să știm să ne întoarcem din bezna potecilor să facem busole felinare răsărite în umeri ca aripile ne vor călăuzi nevoie... atâta nevoie avem de lacrimi nu ne trebuie umbrele nici alte ascunzișuri ploile ochilor proprii ne vor curăța scoarțele putrede ne vor presăra semințe și ne vor sorti rodirea și e atât de frumos să-ți vezi ramurile ieșind din tine (cândva prinsesem rădăcini în pământurile tale) și cine spune că nu avem nevoie de ispită doar astfel vom fi mai puternici mai noi și cine crede că nu avem nevoie de durere de tăgadă de singurătate de deznădejde de mireasma pomului de Crăciun ce mimează sărbătoarea ca să nu se-nece-n lacrimi să-și păstreze verticalitatea măcar până când luceafărul va clipi din nou și magii se vor aduna torțe vii ne vor proiecta gândurile pe golgote devenite pajiști nesărace în care lumina își va face cuib și cine nu știe să închidă ochii să-și adulmece tenebrele ca și cum ar sta de vorbă cu Dumnezeu ca și cum doar așa ar merge singur către înviere... uite în celula asta s-a încrustat chipul zilei de azi e mult suflet de copil aici se sparge-n râsete de râu boem timpul nu e pentru el o povară ci doar un alter ego pe deplin pozitiv ce-l apropie de esențe e puțină teamă că dimineața va întârzia să apară și poate că cerul va număra mai puține zboruri poate și puțină lehamite dar dai pătura la o parte iată câte sunt de făcut iar tu ești protagonistul nu mumia un strop de ceață cât să încropească mirajul o oglindă în miniatură profilând chipul tău aburul deformează contururi le aduna apoi la loc cu o cumințenie dezarmantă de fată mare... mâine voi dezlipi epiderma acolo voi găsi infinitezimala rază ce nu-mi va permite să nu continui
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate