agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-12-28 | | Pe sfântul rambo! sunt decis să iau ce mi se cuvine am o nouă abordare haveza Otto-Husse va face, în sfârșit noumenonul să sângereze, aha! / imaginația e mai importantă decât o pereche nouă de pantofi de cele mai multe ori a zis Peștele Galben-de-Podgorie palid uriaș și rotund plutitor printre strugurii târzii pe sub bolțile de viță zice fluturii negri trebuie să fie amari dar înmuiați în dulceață de portocaliu și stropiți cu frișcă miam-miam ce bun de-lii-ciooo-și zise Peștele Galben-de-Podgorie / căpățânile ultimelor fructe vor fi strivite în memorabila strânsoare a primului ger comandoul de trandafiri antrenându-se pentru destrămare în vântul fumuriu s-aștearnă petale când armatele albe vor ocupa dealul și vor trece de ziduri cucerind așezarea reține! în viață ai un singur prieten de pluș- asta dacă ai noroc / cuvintele sunt superstiții care ne hrănesc iluziile primadonele auzi-le urlă corzile lor vocale zimțate ascuțite drujbe, gatere, mecanice dodecafonice primadone fierăstraie când ceva te supără cel mai simplu este să-l dematerializezi de exemplu un pom ce-ți iese adesea-n cale / visul e stânca la care încolonați vin mulți muți și negri de tristețe cu târnăcoapele prometeice pe umeri să caute jar sub desfrunzirea ce acoperă lumile și munții minerii oniromani atacă acest semn indică ieșirea din teritoriile spaimei / vom inventa noi superstiții zice căpitanul morbos al epavei în imersiune a ieșit toată mitologia pe străzi sunt devorați de o foame esențială afectați de o lipsă catastrofală un potop a ceva absent / sunt cineva capabil de îngrozire maximă o vietate cavernicolă de teroare abisală animat de creatura mondactilă al cărei deget scapără în bezna grotei bujie fermecată ce dă viață pâr-pâr pornim la drumul dimineții încă un episod bidimensional trece compactorul alb al zorilor noaptea până și șoarecii sunt misterioși mahalaua iese-n ceru târgului mito-can-can groby-groba pitorescul chircit al melancoliei bucolice este și confuzia o imagine simbolică a universului zăpăceala este un soi de obscuritate înrudită cu taina de departe zise Don Forleone fără tristețe și dezgust ești damnat, ca meșteșugar de empo, vorbesc, vei duce o viață perfectă empocăitule! asta e oferta pe care nu-ți dă mâna s-o refuzi / galvanizat de fumigațiile spectrale ale memoriei, turbărie aprinsă mocnită târâșule prin tranșeele războiului nopții! uși prevestitoare scârțâie amarnic neprevăzutul pândește din genuni-ceruri pe sub arcadele parietale scene de vânătoare febrilă stânci verzi și ierburi ascund Dropia Măiastră a Tărâmurilor Pierdute Dropia Singurătăților să vorbim despre ceva imposibil / O! Lowleeda Miss O! gin please! o cheamă Olive e măslinie floare barmanița din somnul paradoxal miss O! gin te rog! știind că nu va primi de la falsa muză decât un pufnet de panteră serafică onirică scoasă din minți ești un bou! rebarbativule! anaerobule! nerasule! urlă ea inspirată subit cu pielea șorțului troznind pârâind când drăgăstoasă saltă butoaiele pe umăr / contempli fațetele stingerii dispariția și infirmitățile fără număr sufletele strămoșilor multicolore baloane ne privesc din cer cu ochi mistici reflectoare și artificii / în ultimele zile călduroase ale anului satul e încolăcit ca un șarpe buretos absorbind căldură din cuptorul de rocă frumos ar fi ca toate făpturile imaginației să prindă viață (făpturile, nu fripturile, flămânzilor) / târâș prin tranșeele nopții cu peticul orb al lunii în spate lumini și umbre unice perfecte culorile și vocile dispărute un biet dobitoc social cu duhul mirării stins, abulic prin țarcul lăcomiei, universal vânturi ticăloase urâte chemarea destinațiilor hâde hohotul de durere stinsă prin landul unei faune estropiate drumuri abatoare abat-joururi corbi pe hoituri-borne, borne, corbi pe cruci-borne râd hâd râsu hâzilor o momâie orgolioasă în mijlocul unei opere a distrugerii / neuron astheneia savantul a inventat o! ce grație! o! grație a grațiilor culme a culmilor! o bombă mai inteligentă ca el și chiar mai vicleană, mai hârșită în ticăloșie pură care l-a bătut la șah și aerul agent oncogen apa agentă pământul leac la toate acestea să-l pui pe rană să-l faci casă pentru totdeauna bordei fără ușă să vezi lumea prin periscopul rădăcinilor să nu mai auzi gâlgâitul și bolboroseala civilizației dj cra feat iarna portalul traversat de trenul mineral nimeni nu știe către unde privilegiul celor care au dat nume lucrurilor |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate