Împărțim solstițiile și ochii frunzelor
la aceeași naștere
în cuvânt și fluturi,
sunt o lacrimă pe degetele tale
sărate de plecări.

Port trupuri de îngeri în plete,
iubindu-mă îngenunchezi albastru
porii apelor
pe care-i lași fericiți.

Îmi dai un nume,
mă chemi,
îmi răsfoiești ud văzduhurile
și peste genunchii vii
curge fumul stelelor arse.

Þi-am spus că în toate mările
frumusețea are aceeași ochi calzi,
ți-am spus că nu poți muri
plecănd spre alte nopți,
iubind la nesfârșit
pescărușii orfani de zbaterea cerului.

Cândva vom dezlega rădăcinile lumii
cu aripi albe de zbor,
vom modela munții.
Dumnezeu va îmbrățișa tălpile
primăverilor crescute în noi.

Vom nemuri cu surâsul pe buze, cuminți,
cu buzunarele pline de vieți,
și palma întinsă
înclinând deplin soarele.