Pe caldarâmul umed al străzilor Parisului
Unei nopți încețoșate de noiembrie,
Un cal alb, arab, în plină goană, un labirint pustiu,
Din care vrea să scape, fuge disperat,
Scăpat din grădina Luxembourg, rătăcește spre nord,
Apare pe Pont-Neuf, pentru a poposi în Tuileries,

Pentru a fi izgonit îngrozit de sirena unei ambulanțe ce venea
Dinspre Rue de Pyramides, tocmai trecând pe lângă statuia Ioanei D’Arc,
Calul înnebunit, fuge înspre Pont Royal pentru a ajunge în Rue du Bac, unde un bețiv
Întârziat îl face să se oprească la numărul o sută opt. Uitând de motivul spaimei,
Calul nebun pleacă mai departe spre Rue de Babylone, apoi fuge spre Spitalul Invalizilor
Chemat de ecourile nechezatului cailor uciși, de zgomotele artileriei și războaielor trecute.

Sunetul aievea al clopotelor îl neliniștesc, iar fantoma scheletică a lui Marengo îl provoacă la duel
Pentru acest petec de pajiște din fața Domului, iar calul o pornește în galop din nou spre nord,
Pe Pont-Alexandre-III, felinarele apar pe rând din ceața densă, dar calul fuge cu ochii închiși,
Și nu se oprește decât pe Câmpiile Elizee, pentru a-și trage sufletul, și o luă spre stânga,
Încredințat că nu mai este urmărit de nimeni, dar dinspre Arcul de Triumf veneau sunetele
Marseillezei, iar animalul o luă în fugă pe bulevardul George V, privi la stânga, trecu de Pont de l’Alma,

Pentru a junge în cele din urmă pe Câmpul lui Marte, lângă Monumentul Drepturilor Omului.
Dar nici aici nu își găsi liniștea, de aceea fugi spre Turnul Eiffel, apoi, la stânga, pe malul Senei , pe care o
traversă pe Pont de Bir-Hakeim, rătăcind mai întăi pe Insula Lebedelor, găsind odihna la picioarele Libertății! Sirena unui remorcher aventurat pe Sena îl trezi la realitate... Fugi fără să privească în spate
Spre grădinile Trocadéro, ajungând fără să știe în Place de Mexico, pentru a goni mai departe
Pe Rue de Longchamp unde încetini pasul. La numărul 17 auzi muzică de orgă, la numărul 33 a fost

Întâmpinat de sufletul Căpitanului Fracasse, care ar fi vrut să-l ispitească cu bucățele de zahăr! Calul o Zbughi mai departe, pentru a fi oprit la numărul 125 de către un cor de bocete neîmpăcate, de groază
Ajunse în Rue du Général Appert, pentru ca să fie întâmpinat de un înger senin, care prin lumina iubirii Sale, dispersase ceața, teama, totul era scăldat în iubire celestă, pură, nemaiîntâlnită, ce izvora din
Ochii calzi, înțelegători, ochi ce văzuseră bătălia decisivă între Iubire și neînduplecata Discordie,
Înger ucis în această luptă, perenă, dar reevocat de Dumnezeul Iubirii, pentru mărturie veșnică!

Calul se înapoie din nou spre Pont d’Iena, pentru a trece Sena,
Apoi o luă la dreapta, chemat de mirosul proaspăt de pădure!
Traversă pe Pont Mirabeau, îndreptându-se vertiginos spre Bois de Boulogne, de care trecu,
Pentru a traversa din nou Sena pe Pont De Saint-Cloud, în direcța Versailles, în timp ce soarele
Răsărea și lumea începea să forfotească, zgomotele îi provocau o ultimă panică, care-l împingea
Mai departe, mai departe, spre parcul lui Ludovic al XIV-lea, pentru a bea din bazinul lui Apoll!

Călărețul pierdut în inima Parisului, trezit de un cetățean amabil, începu să-și caute animalul
Fiind chemat de o voce familiară, care îi șoptea mereu aceeași frază: « j’aime qui m’aime »,
« J’aime qui m’aime », « j’aime qui m’aime »… Călărețul fugea pe jos, cu capul gol,
Urmând vocea ancestrală, astrală, și după o zi ajunse pe întuneric la Versaille, pe jos, posomorât,
Unde-și găsi calul, care-l aștepta pentru a-și continua drumul spre casă, cuprinși încă de
Halucinația de-a exista între real și ficțiune, mai vii decât materia, mai tari decât soarta!

Se îndreptară spre nord, îmbăiați de lumina unei luni maiestuoase, pline,
Ce le descoperea secretul, aura ființelor nemuritoare, divine,
Au avut timp să se privească în Marea Oglindă, apoi fără grabă, ajungând la magistrala Europei
Călărețul adormi în cele din urmă în șa, lăsând nobilul cal să-l ducă la castel,
Unde erau deja toți la masă, unde cupele de vin erau pline și voia bună radia pe tot Pământul:
Ultimul venit se dezmetici, și se alătură celorlalți, lăsând calul, să se odihnească. A doua zi...