Uite Iarna, cum răstoarnă
Neaua ce o ține-n poală!
Vântu-i bici și are goarnă,
Șuieră apoi răscoală
Toți nămeții ce-i lăsase
Iarna, până transpirase!

N-o respectă-i mânioasă,
Munca sa, nenorocire!
A fost grea și migăloasă;
Îi aruncă o privire,
Și îl mustră și-l gonește,
-Du-te și te odihnește!

Iată, păturica albă,
Este toată deșirată!
Plopu-i rămas fără salbă,
Poteca e dezbrăcată,
Omul, căciuliță n-are,
Și-i pustiu cât vezi în zare!

O privește rușinat,
A clipit din gene, des:
Și suspină: - M-am jucat,
Din culcuș n-o să mai ies.
Mă duc să mă bag în pat...
S-a-nclinat și a plecat.

Uite iarna, cum răstoarnă
Neaua ce o ține-n poala!