în de paiang secundă ne tăvălim ca-n basme
în zori de ziuă veșnici, adulmecând cafeaua
fiertura cea de smoală și pielea ta ca neaua
mă duc în grea ispită, în lume de fantasme

de pâine-un codru mestec, îl molfăi în gingie
căci nu mai am în gură vreun dinte spre-a mușca
din vorbele-ți de carne, când faci tu gălăgie
și tăvălești cuvinte de-mi vine-a mă-mpușca

în rest sunt toate bune, ne-abandonăm în lut
și ne-nțelegem carnea cam pederost, pe toată
și nu-i cu ață albă,-i cu aur fir cusut
cuvânt ce ne rostește de rătăcim prin gloată

citește-mă, hai!, invers, oglinda stă degeaba
în de paiang secundă zadarnică e graba