recunosc
oare de ce atât de târziu
c-am fost egoist în plăcerile mele
poate unde eram prea tânăr și nu conta
că-n tremol mângâiam mandolina sau
că rupeam nepăsător că-l doare
din sicomar o frunză din care să cânt
da în colivii am ținut canari și peruși
ninfe presure și sticleți scatii și botgroși
de frumusețea zarva și cântecul lor bucurându-mă
nu de mult am pus o scatie în colivia unui canar
temători s-au privit la-nceput dar
cum era primăvară și natura intrase în rut
sub imbold ancestral s-au acceptat
și-au depus ouă trei din care doar un pui a ieșit
corcitură de galben suriu grijulii l-au crescut
mai târziu urâțenia tril s-a făcut
un amestec de melos plăcut cu stridențe

o singură colivie mai am fără portiță
casa e-a lui și vara pe geamul deschis
nu pleacă afară acum pe crenguța de dafin
doarme cu ciocul sub aripă curând va cânta
îl privesc și-un sentiment ciudat se naște din gând
dacă el e reflectarea vie a sufletului meu
oare ce cum va mai cânta până când...