stau tolănit ca fumul, deasupra, din țigară
cel rumenind tavanul și gânduri nu-mi dau pace
tăcerea sapă-n mine tenebrele, rapace
păianjeni către mine pe limba lor strigară

mistere fără noimă s-au adunat la ușă
intrând în a lor haină la-ncheieturi mă strâng
și iarna greu mă ține în alba ei cătușă
copaci în desfrunzire, tristețe e în crâng

pe-omătul foii mele cuvintele strângând
o logică a firii e-ntr-adevăr în toate
cum eu lovesc din coate să fac loc unui gând
așa și vremea zboară lovind în jur din coate

acest pastel de gânduri, în miezul nopții încă,
l-am scris cu sânge-albastru dintr-o durere-adâncă