Vreau să-ți spun,
Mai apăsat,
Că ceva
Îmi curge-n vine,
Otrăvindu-mă treptat
Cu angoase
Și leșinuri
Care nu-mi fac bine.
De râvnesc și eu
La plăceri în chinuri,
Vina crudă
Mă omoară,
Pogorându-mă-n tăceri,
Ce mă strâng
Precum o chingă.
Ca să scap de frământare,
Eu te rog
Să ai răbdare
Și să fii femeie bună!
Pacostea să nu te-mpingă
La un abandon,
Oricât ar fi de mare
Un impuls olog
Și fanfaron.
Dă-mi speranța
Așteptată,
Că dorești să-mi dai
Din preplinul tău
De fată,
Doar o șansă-samurai
Pentru pofta mea
De viață
Agățată de o ață
Subțirică,
Nevăzută.