Pe drumul acesta pășim de parcă
am vrea să acoperim urmele rănilor
unor umbre celebre.
La capăt nu mai e vreun semafor,
fiindcă liniștea aceea obligatorie
nu are nevoie de niciun semnal
pentru trecere.
Ne-am opri, –
doar popasul ține de libertatea noastră – ,
dar n-am putea împiedica drumul
să vină mai aproape,
cu fiecare strângere de inimă
că faptele noastre s-au risipit în detalii.
Risipitorule, ia-ți drumul în spate
ca pe o cruce,
să te învelești în rănile celor care
nu și-au vândut lumina
pe aurul calp!
La poarta aceea, încă nevăzută,
sufletul ajunge pe un altfel de drum.