La fereastră expun paloare lângă anemica veioză
Un vânt rece hoinar zburdă peste străzi fără omăt
Mângâi pe tabletă chipu-ți într-o fascinantă poză,
Picurând lacrimi pe sticlă cu iluzii trist mă imbăt.

Tremură firave ramuri, ciori în zbor, strident cobesc
Rar un pas grăbit de damă face zgomot pe trotuar,
Mersul tău îi doar nălucire când în inimă-mi privesc
Și te scot de braț sub lună la plimbari lungi iar și iar.

Tu ești tânără mereu, eu sub ochi adun ani, crețuri
Constelații și ursitoare ți-au dat farmecele toate,
Tot visând că te cuprind în nocturne, sumbre cețuri
Simt că timpul nemilos o cocoașă îmi lasă-n spate.

Fi- voi un Esop in blue jeans, pe cărări te voi pândi
Voi filozofa în poeme despre al tău trup mlădios,
După ani de scris și dor dintr-un testament vei ști
Cum e să dezgropi iubirea unui curtezan ghebos.