o gură mare de votcă
nu mă mai face nici să clipesc
cât am crescut! vezi?

nebăut/ sufletul se ține de margini
încovrigat se agață de corp ca de un colac salvator
nebăut/ sufletul aude câinii prevestind un cutremur
mocirla scârțâind sub picioare
mult mai bine o simte

iată:
pe-aproape nici o țigara
căreia să-i împerechez fumul cu ceața subțire
buzele abia atârnă de maxilar
ca doi copii de catargul unui vapor eșuat

în toată convulsia asta
simt ura de sine
atârnând ca un țurțure din cap până-n tălpi

vezi? ura de sine e mai grozavă decât iubirea
de o mie de ori
ea se îmbată cu sângele meu în sevraj
plânge cu lacrimile cu care eu nu am curaj
când o uit
îmi lasă desene cu ruj pe oglindă
când nu o mângâi mă latră prin gura caldă a câinilor
cu vocea mamei îmi strigă din pragul ușii:
"mincinosule"