La umbra putrezită a fostelor umbre
un om neconturat plânge tăcut în iarbă
podeaua plată (ei o numesc Pământ) încă îl ține
și nu înțelege cum
el părea totuși că a înțeles starea de a fi om

cu un foșnet prelung
se sucea de pe o parte pe alta
privea cu coada ochiului la calea ferată
venea de undeva de departe din infinit
îl fascina geometria care se deschidea
și se pierdea cine știe unde

era primăvară


(ianuarie, 2015)