îți jur
îmi spuneai în noaptea albă de iarnă
cu disperare șoptit am greșit
ningea liniștit pe părul tău despletit
cuibărită în palma mea mâna ta tremura
vorbeai eu ascultam viscolul în mine
cum rupe piersicii noștri-nfloriți
înghețați brusc
crampoane tocite vorbele tale
eu sloi le-auzeam lunecușul
ușor prea ușor femeia departe face
entorse luxații din dor
încă sperai m-ai invitat să urc să bem o cafea
e târziu prea târziu draga mea

calc zăpezile iernilor mereu auzind
scâncetul înghețatelor flori