Mă bate ceasul în tăcere,
Într-o clepsidră obosită,
Cu fruntea grea înzăpezita,
ÃŽmi ninge albul prin artere.

Iau cifra doi a amintirii,
Pe cap îi pun o sfântă cruce,
Tăcerea rugilor o duce,
Pe drumul lung al răstignirii
.
Arunc pe ea bătăi de clopot,
Arama îi săruta pacea,
Aprind armura mea și lancea,
Ca negre lumânări de despot.

Se scurge ceara pe picioare,
Și-mi spăla umbrele cu dor,
Îmi lasă un vers de somn ușor,
ÃŽn noaptea mea de resemnare.