MUSCA



Zbura minusculă și neagră
flămândă bâzâia strident
era un fir de viață blestemată
să caute cadavre și gunoi.
Zbura tangent cu gândurile mele
incompatibilă teroarei de curat
hieroglife desena în aer
dorindu-și și-un muscoi bărbat.
Îmi enerva auzul și privirea
vioaie și infectă mă voia
microbii și-i purta cu veselie
mascotă pentru piaza rea.
E vina ei, e vina mea,
când obosită s-a lăsat pe mine
ca frunza ruginită de pe ram
am terminat-o cu o palmă grea
și-am zis în gând un requiem aeternam.