Din sâmburele trupului se ridică sufletul
mai presus decât ființa la nemurire,
aburul viu se pătrunde cu duh
și Dumnezeu suflă deasupra lui
descântecul universului.

Un halou de uimire despică cerurile
cu arbori de lumină
ce îngheață limba de piatră a norilor,
sub ei alunecă ploile soarelui.

Ziua odihnește în oglinzi de ape
tristețea fuge de sine-n imagini
nelocuite de viață,
fără nicio înviere.