rătăcesc în lanul de porumb
gelos pe verdele
ce toarnă în sine
lingouri de soare
mă împiedic bolovănind
și bombăn prin timpul meu
vecin cu timpul tău
am arat și răzorul
să ne fim măcar contemporani
în veacul acesta de singurătate
dar cred că ești plecată
poate în america
ori cu turmele de gânduri
în transhumanță
de atâta dor s-au feștelit foile
s-au cocârjat știuleții
grămadă de cuvinte s-au scuturat pe jos
cine să le mai adune
praful tăcerii s-o alege de ele
barem să-mi rămână măcar de-un ort
arenda la stăpân
ar fi nevoie de o ploaie
să ne inunde secundele astea imunde
și să le spele cu vise
să crească mari mari
ca niște unde
în care despuiați împreună cu garcia
s-o punem de-o orgie -
poemul disperării –
ca niște veritabile prostituate
înecați în spir(i)t și
pufăind țigări din mătase
să ne dăruim tuturor