crengi amestecate cu frig
care păstrează mesajul înfrunzirii
naturalețe ca de suflet
inelele arborilor
petrec iarna cerberilor
petrecând norii dintr-
o parte în alta
degetele lor se înlănțuie
lăsând urme pe străzi
dictez iubirii forța
suflul ce saltă
mă urnesc cu spaimă
greutatea cărnii
tremură în linii pierdute
sărmanii mușchi se apropie și
se depărtează
până aprind focul în sobă
venit din starea ce nu există
care devine rugină
pun pe genunchi
respirație prinsă în ființă
vioaie
desenez un cerc roșu
apoi unul orange
îmi iese un curcubeu
al vremii care încă ține cu noi
privirea fiecărei iubiri din trecut
se apropie de mâna mea
despre ea mă îndeamnă să scriu ceva
dar amân spațiul care ne separă
parcurgând necunoscutul cu ochii
aș citi ceva mai nou
las clasicii la locul lor