Tălpile înfloresc a drum prin stepă,
caii soarelui mă ajung din urmă
se duc la malul verde al râului,
imperceptibile adieri joacă în coamele lor
cu degetele toamnei care se apropie
odată cu deșiratele ploi.

Clipele lustruiesc argintul și rotesc acele ceasornicului
fiecare în ritmul său,
orizontul deschide ferestrele nopții,
trage zăvoarele visătoarelor porți,
să intre iepele albe ale ierburilor
scăpate din câmpiile culegătorilor de maci
în paradisul măcinat de invidii.

Pe urmele lor a început să dospească lumina
în oasele ființei ca într-o scoică
închide cântecul mării
de nu mai suspină păcatul.