vreau să scriu un poem frumos
cu zgaibele întoarse pe dos așa că
îți dau telefon e mort
nu l-am mai (în)prizat de când
apa ochilor tăi îmi curgea în telefon
înțeleg
grija mea a fost minimă,
paiangul și-a făcut cuib în inimă

miroși a întrebare sub lună
eu miros a minciună
erai te zic ca din nai se crapă de poezie

mă privesc în semenii mei
ca într-o oglindă de exterior
îi zic pe hârtie
ieși întreagă din toată această poveste
doar pentru că nudul tău este
veste
de ghiocei și de toți acei vestitori de poezii

lutesc fiire nefiind dumnezeire
dezleg gâtlej de sticlă ca-n dezlegarea unei taine
răsucesc acele ceasornicului
să pară că-s un mai devreme
e o blasfemie! strigă cineva

cuprins de panică,
consum frunza din brâu tău
ca pe o etnobotanică