cum sunt nici nu mai știu
de-o vreme când râd simt în râs
o crispare și bucuria se duce naibii
am devenit imun la durere și-n sinusuri
simt înțepături calde doar când văd
un prunc stâlcind cuvintele
râzând în doi dinți
poate nu mai sunt normal de când m-am
săturat să fiu baltă în mijloc de drum
cu apa zvârlită în părți de fuga roților
și tot s-o adun mereu mai murdară
c-aș vrea să fiu o băltoacă în mijloc
de câmp să mă bucur la gândul că voi
reveni ca rouă pe viitoarele flori
parcă nici mie nu-mi prea mai pasă așa că

de-s gol umple-mă viață cum vrei
de-s plin golește-mă spală-mă
și fă-mă la gâtu-ți nod de năframă...