agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-02-03 | |
A fost odată-n București,
a fost, și nu o dată, din rude ample de Verești, o preastilată fată. Și era plastic până-n dinți și mândră-n toate cele, cum e coliva între sfinți și checu-ntre franzele. Din cracii roz și dezinvolți, copitele și-ndreaptă spre termopan, unde la colț, în merț, Ghiujul așteaptă. Ea simte, fato, disperări când merțul gri străluce și găuritele cărări bujiile-i distruge. Îl vede azi, îl vede mâini, și, fato, fată fata un drag de el de-n limbă-atârni, astfel lipeala-i gata – căci ea iphonu-și mângâia și selfie-uri dulci se-ntâmplă când doru’ lui și inima, și botoxu’ le împle, căci mult prea cool aprinde el un far în orice sară în umbra negrului bordel când ea o să-i apară! .................................................. Și pas cu pas pe urma ei, alunecă în baie, își umple noada cu scântei, proteza i se-ndoaie. Și când în pat se-ntinde drept Pițila să se culce, el simte mreajă caldă-n piept, ea plosca i-o aduce. Dar el, hoțește și pieziș. pe trupu-i se revarsă, iar scutecele, pe furiș, îi joacă mândră farsă. Pițila scapă un surâs ca gaura de ghindă, el atârna sublim ca-n vis, sperând să se aprindă. Pe când babacul cade-n somn și sforăie, ea-nchină: – Să-mi bag picioru’, stau planton ca la solar. Ce crimă! Parchează jos, băboi plăpând, cătând autobază, că horcăi, baby, ca și când Bahmuța divorțează. El asculta tremurător din umeri și din șale, si bând un paracetamol, alunecă-n visare. În visu-n care a căzut. doar în șpagat plutește, iar din sifon și pic de lut un Badea mândru crește. C-o Tsukahara trece-n prag prin slabele ferestre, ținând în mână un nunceak și-n dinți, iapa lu-Oreste. Părea un ninja-voievod și păru-i... ce cărare! maioul second hand cu nod peste buric îi moare. Iar fața-i fasolind iahnii părea tablou cu moară – un mort sintetic printre vii, din grădi’ dat afară. – Din transcendență, pe neveu, venii să-ți simt valoarea, Chuck Norris este tatăl meu, iar mumă mi-e flotarea. Ca în hambarul tău să vin, am tot greșit la țoape, de m-au frecat cu rozmarin trei ursitori mioape. Aport!, odorul meu redus, feisbucăritu’ lasă, eu sunt buldozer de sedus, iar tu să-mi fii carcasă. La Kaufland, numai în jeepan vom lua shaorme multe, și pițipoancele-,n Auchán, De tine or s-asculte. – Struțel, vrăjești cum fac în bis Chopin și Guță, fată, dar doar de vrajă și promis eu n-oi fi formatată. Străin la speech și la resort, fără Bamboo n-ai viață, eu-s vie, tu ești vin de-export, dar n-ai pachete-gheață. .................................................. Trecură strofe, mii de lei, și iarăși Ghiujul vine într-un Audi roz, A3 cu faze lungi, senine. Ea mesteca mustăți de somn la mall ca o nălucă, și-n inimă voia un domn Catena să-i aducă. – Coboară jos și coborând mai stinge, fato, raza, că-mi dau check-in cât de curând și mă bunghește paza. Abia ce ăsta o zări, simți în card durere, în cerul gurii se albi și-l taie pe la fiere. În aer rumene păstăi se-ntind pe strada-ntreagă și haosul, în budigăi, prin Banciu se încheagă. Din gri șuvițe în răspăr, Capatosul apare plutind pe Shrek într-adevăr și-n tocmai ro dispare. Pițila flutură ușor marmotele ei brațe, iar Ghiujul vine rock’n-roll și palid e la față. Dar ochii-i mari și minunați se-nvârt ciudat, himeric ca bulgării teleghidați din visu’ loto-sferic. – Din vila mea venii cu greu ca să te-ndop și-acuma, iar tata umblă teleleu la noră pentru muma. O’ vin’, oboiul meu nespus, figurile mai lasă, eu-s reumaticul de sus, iar tu să-mi fii mireasă. O, vin’, din părul tău bălai să facem stemă Stelei, pe-a’ mele cecuri să răsai ca musca pe pubele. – Mă doare linul tău motor în tot ce-n mine fard e, chihuahua, blugii rupți mă dor, ciocul de rață mi-arde. Și ești în trend cum numa-n vis tigaia se arată când la reduceri s-a deschis, dar nu pun botu’, fată! – Dar cât vrei, pisi, de potol, au nu-nțelegi tu oare cum că eu-s neproducător și tu, producătoare? – Nu gugălesc cuvânt ales, dar vreau un job a-ncepe pe la tv, ca al meu dres să facă-un kil de cepe. Și dacă vrei în patul sfânt să te întorc pe tine, mai vreau c-un shooting să încânt carpeta cu feline. – Tu vrei chiar toată faima mea, pe-o pocni... sărutare și vrei să știi de-asemenea cât port în buzunare... Ok, m-oi face de păsat, pornind spre-o altă lege Demilingăul m-a legat și vreau să mă dezlege. Și se tot duce, s-a tot dus mii strofe, mii de zile, mi-a rupt și tastele de sus zburând atâtea file. .................................................... În vremea asta, Cocălin, versat ciumeg de vază, ce fură cupele cu vin când omul nu-i la masă, un tanc cu balama în nas ce noaptea poartă rochii, bazat pe pensie de-urmaș și tupeist cu ochii, cu tatuaj la subsuori și ceas cu cub Galina, se dă cu gel, grohăitor, filând la Pițilina. Căci prea hardcore ea se făcu, tunată-i, tune-o focul... Ei, Cocălin, acu-i acu să-ți etalezi lănțocul. Și o agață mort de spleen, în club, când dă din scoabe: – Care e șpilul, Cocălin, rămas-ai făr’ tarabe? – Ce voi? Transferă-mi cinci parai pe Orange chiar acuma, că sunt în grație din mai, pe standby ca leguma. – Dar nici măcar nu știu ce-mi ceri, eu bipuiesc din marte, noroc că-n fraieru’ de ieri am pus un dor de moarte. – Dacă-l traduci, ți-oi arăta din loc în loc Oborul. Începe doar prin a-ți flexa ca Sharon Stone piciorul. De babalâcul nu-i adânc în buzunar cu brațul, când îți întinde brațul stâng, tu ocolește-i lațul. Iar ochii tăi fâlfâitori la locul lor rămâie, c-altfel te ia pe scobitori și apă cu lămâie. Când își înclină garda-n jos și-i simți în teanc verdeața, să-i spui că-i cel mai dulce boss, să-i râzi precum paiața. Și când ți-nchină sacrul pin, să mi te-ntorci c-o sută de mii de coco, Piți fin, să nu te faci pierdută! Ea ascultând la mardeiaș, cu șpaclul se machiază și-apoi comand-un papanaș, ca rima să îmi iasă. Și-i zise-ncet: – Pe vechiul mirc prostit-am mii ca tine – și săgețică, și calic... nu te pliezi pe mine. Căci, uite, fraierul ivit din lesele cântării ca teii lui O-zone de hit e-n liniștea salvării. Cu sapa genele le plec când mi le umflă râsul, căci conturile o să-i sec, și tot m-o vrea la dânsul. Tușește c-un amor nespus, la băi, cu lut se unge, dar mă înalță tot mai sus când vraja-mi îl ajunge. Îi sunt ca razele din beci, ca pozele din carte, pe veci m-oi aranja și-n veci îl voi găbji de-o parte. Deci chiar de ponturile-ți sunt ca pletele lui Pepe, să-mpart cu tine cașul sfânt eu n-am de gând a-ncepe! – Ești cam glumeață, asta e... dar ți-oi cardi la glume, de ți s-or pierde urmele și nu ți-or ști de nume. Iar pumnii mei ți-or da cuminți pireu voios și teafăr pân-ai să vezi vreo patru sfinți, trei stele și-un luceafăr. ................................................. Pornește Ghiujul, vâj! Creșteau a’ francului aripe și la metrou se dezbrăcau mii Charlie-n zeci de clipe. Un share de mâțe dedesubt, citate și cafele, iar Poptămaș, din logos rupt, tot izmenea prin ele. Și Ghiujul, după-atâtea văi, se scăpă brusc pe sine, că traistele pozau în băi... (... și Trăistariu, bine). Și izvora plagiator un doctorat de-a totul, pontând în parlament cu dor pân’ piere to... ăăă, votul. Și unde-ajunge i-un hotar ce show-ul îl cunoaște, iar vremea-ncearcă în zadar din Busu a se naște. Și-aici, nimic, dar totuși e o ceată de podoabe adânci în duh asemene cimentului din roabe. – De-a Pițilinei veșnicii Măruță tu mă leagă, și sărutat dorsal să fii de Gherghe viața-ntreagă. O, cere-mi, Cătă, orice preț, dar dă-mi puteri mai aspre, căci tu ești moașă de mistreți și mușuroi de capre. Reia-mi al neputinței nimb, strabismul din privire, și pentru tot ți-oi da la schimb un rating de uimire. Din caritas eu m-am născut, din ciungă cu adaos, de-atât repaos, sunt pierdut, mi-e sete rău de haos! –Hi, bre Ion! După perciuni, de-o vârstă ești c-o lume, și-mi ceri pomană și minuni... Noroc c-am chip și nume! Homo erectus te socoți, cu ei vrei să te-asameni? Dar piară oamenii cu toți, că din manea scot oameni. Eu doar decât ce scap un vânt, din el scot idealuri, pe cocălarii cei de rând îi schimb în cocălauri. Umblați cu steaua, beți Noroc și vă urlați de soarte, eu n-am buric, nici timp, nici loc și nu știu strop de carte. Din sânul vacilor de ieri, eu nasc azi căprioare, un soare de s-ar stinge-n cer, mă pup în fund, și-i soare. Din pupul meu pot răsări mii fătălăi din broașe, vă nasc pe toți spre a muri, muriți spre-a mă cunoaște. Deci tu, hiper Ion, rămâi solid ca un tăciune... Vrei tonomatu-mi cel dintâi, furoul meu de june? Îți dau glăscior, talent și nuri, s-o pui de o cântare de-o ia Buzăul în călduri spre moldovenizare, îți inventez fapte și dăți, m-alint, mă ud la ie, îi spăl chiloții pe bucăți lui Vali Vijelie, îți fac saftea, gag după gag, opinci spre a străbate antene-n lung, kanale-n larg, dar ce vrei nu se poate! Și pentru ce vrei decodor? Ia marș de te îndreaptă spre cloaca voastră de putori și vezi ce te așteaptă. .................................................. În locul lui de la parter Moșneagul se întoarse în merț, ca-n versul cel de ieri, și farul i se arse. Și un pastel cu vis și mit vă scot acum din apă, căci un tablou neprihănit pe cale e să-nceapă. Umplând isusic cu scântei Crângașii plini de friguri, Fuego-mpodobește tei; sub ei, doi tineri singuri: – O, lasă, piți, să-ți îngân ceva fancy, de dulce, sub movul ochiului senin, tumefiat în cruce. Cu farmecu-ți micilor reci și fără chiflă, pare-mi că ai pierdut fraieru-n veci, și-acum te-alinți în patemi. Dar asta e, de-acum rămâi gonflabilă de turmă, căci ești bianca mea dintâi și toncea mea din urmă. Și Ghiujul îi vedea răpus de-un încâlcit de mațe, abia un hamburger i-a dus și ea l-a prins în brațe. Miros brățările-argintii și cade-o nașpa ploaie pe capul urdei străvezii cu plete lungi, bălaie. Ea, îmbătată de carmol, ridică clonțul, vede moșneagul, și ca pe ogor brașoavele-i încrede: – Coboară jos, fragaier blând, să te mai ard c-o frază, pătrunde-mi lin Armaniul gând și mă închiriază! El tremură ca alte dăți și-i vin în gând scandaluri rememorând calamități de-atrofiate valuri. Dar nu mai rupe ca-n trecut cu scârțâit asfaltul: – Ce-ți pasă ție, bot de lut, cât costă-aici halatul? .................................................. Trăind în circul nostru strâmt, norodul ne petrece, iar eu în lumea mea mă simt nesimțitor cât zece. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate