mi-au descoperit mâinile neliniștite
au chemat pe rând doua ambulanțe și descarcerarea
să le scoată de la capătul frânghiei care atârna ca o eră
de sfârșitul camerei
au consemnat un somn de moarte din cauze de siestă
în procesul verbal cineva s-a rătăcit în pustietatea asfaltului
până la ultima moleculă de întuneric
dar astea sunt doar speculațiile locatarilor de pe casa scării
tu ai spus într-un interviu că eu nu am locuit niciodată
în mintea ta
iar camera este goală de ani de zile
cu excepția zilei de marți când o femeie în doliu
aprinde lumânări într-o fotografie
și fumează două trei țigări înainte să fugă
la auzul pașilor care coboară
bine
adevărul este că moartea se întoarce întotdeauna la început camerei
să se admire de bătrânețe
dar
să trăiască inutilul din noi ai exclamat
și imediat aparatele de fotografiat au început să se înfrupte
din gesturile tale dezmățate
amintirea mea aluneca frugal sub masă
vecinii au deschis sticle de șampanie
casa scării surâdea tandru femeii în negru
ziua de marți se apropia în fiecare zi
mâinile mele sughițau în apropierea borcanului cu formol unde
urmau să mă expună ca pe un
amănunt picant


mai mult ca sigur vine și acel moment când cineva
trece pe aici să șteargă
praful