mă trag de acolo de unde
n-am auzit să se fure vreodată slănina de la grindă
nici om cu om să nu întrebe bună ziua e ori
al cui ești de nu te-a văzut ce te pricepi să faci
mândria și umilința ca două obloane deschise
spre primăvară pomii se arătau mai plini de ei
păsările brațelor ocrotitoare

acolo femeile împrumutau un ciur de mălai și-o poală de lemne
întâmpinau viața și moartea fără doctori
basma curată în fața lor nu stătea necuratul
iubirea se purta la sân sub cămăși țesute numai pentru ăl drag
în copii își puneau nădejdea și-i dădeau la școli
era nevoie de mai mult ca să răzbească

(și uite câți dintre noi trec repede aproape nu văd
câmpul veșted sentimentul de aparținător al acelui loc
obloanele au fost schimbate de mult)

praful făcea parte din viață părtaș la muncă dar și la joc
dacă ar fi să păstrez ceva din mine ar fi el
într-o cutie pe care ar putea sta scris
aici trăiește sufletul roabei lui Dumnezeu

(7 feb. 2015)