felia mea de realitate este o felină
zilnic se hrănește cu bucăți de fericire crudă
prea crudă pentru a simți mierea prelinsă
de pe buzele lunii pline de faguri
numai ea e singura în stare
să mulțumească freamătul inimii
prin colții căreia de-atâtea ori am defilat
cu privirile goale

până atunci ochii caută ziua
precum orbul/între ape/
destramă veșnicii de-o clipă
prin jungla împânzită de melci
cu cochiliile scoase

cândva voi fi mai mult
decât tăcerea gelatinoasă
în care cineva se pregătește să se ridice
cu toate cuvintele desenate
în umbra ta

și la amiază
amiaza ultimei îmbrățișări
voi fi un pescăruș
cu aripile întoarse
către tine mereu