sufletul ca un blog de ăla făcut ca la carte
unde intră cine vrea
și iese cine mai poate
sau cine reușește mai iute să
arunce mouse-ul în foc
nu zău
imaginația ta a stîrnit în mine
o chicoteală de aia puerilă
nepotrivită
un hohot de stări iritante
și iradiante
ajungînd ca un vin sec tocmai
în tălpile ce au luat-o razna
se ghiontesc și se prostesc între ele
ca două amante care la început se păruiesc
dar ajung într-un final să se resemneze
și să se iubească ca două surori
în fine
tălpile mele chiar au o patologie
sunt jucăușe în durerea lor
paranoice
ipohondre
mahalagioaice
obeze de la atîta desfătare
vreau să strig
ba nu
să urluuuuuuu
dar glasul meu e un difuzor stricat și senil
nu îl mai poate salva nici o tonă de lipici
și nici o mie de anesteziști
sufletul e și el praf
un televizor alb- negru defect
aruncat în depozitul de vechituri
poți trece cu o cîrpă umedă peste el
dar n-o să vezi decît urme de scuipat pe monitor
pete care nu se șterg nici cu cele mai avansate
metode de curățare
o să te sperie
și poate că o să și să te doară urățenia lor
așa că te sfătui să renunți
ia-ți mai bine un bilet
și fugi naibii mai repede din preajma mea
fuuuuugi
aici totul e defect
putred
fiecare respirație e acoperită de jeg
singurătatea mea e grețos de tristă și nenorocită
orice antivomitiv
e de prisos
aici nu există lume puiule
lasă cîrpa îți zic
și ia-o la fugă
cît mai ai ocazia
cît mai poți fi frumos
cît mai simți încă viața
cît mai fac dragoste în tine fluturii
cît mai poți aștepta să înflorească caisul
crinii și toate tufele de trandafir
cît mai ai răbdare să se coacă căpșunii
sau să te rostogolești
și să chiui de voluptăți pe cîmpurile de mac
ale tinereții
pleacă atît cît mai ești