ai putea să-mi spui cine sunt și să mă omori
ai putea cu sforile tale de ceară
să-mi ții parinții în viață până la capătul lumii
până la ultima stație să ma plimbi în neștire
în brațele tale sfioase
să mă droghez ca un calic
tu să nu-mi faci nimic
dar sunt greu
cu voia ta am plumb în genunchi
eu ma urăsc tu mă iubești
scaunele sunt goale actorii vând pixuri
tramvaiul se clatină tramvaiul sare peste șine
acum bat clopote și in ultimul ceas
doar cerșetorii se mai roagă în gura mare
pentru călători
de-ajuns despre mine
cât să mă mai ierți
cât să-i mai plângi pe cei pierduți printre vii?

cât să-ți mai blestemi nemurirea
pentru niște nemernici?