aș vrea să nu mai văd în fiecare dimineață răsăritul baltă pe viitoarea șosea năvodari mamaia
soarele mahmur de neodihnă lăsându-se stropit de mașini care mâine poimâine vor zăngăni
din ce au ele mai bun ca niște femei cu bănuți puse pe o muzică fragmentată zgomotos
drumul cutat zici că e o piele de moș cu zâmbetul înțepenit pe gingii
vilele cu voalete de fum trase pe ochi cenușii din colecția de iarnă la patru ace
să fi vrut să ating toate astea începând cu marea și tot nu s-ar fi transformat în noroi

prind asfaltul pe contrasens până nu se aud claxoane înjurături și alte matinale la serviciu
cu păcatele aburind ca o cafea amară și tare se vorbește despre o altă elenă nu mai știu a câta
din memoria mea cuvintele strâng au un număr mai mic decât port de obicei scot agenda
cu ultimele cheltuieli în viață scriu chimic despre dragostea pe care încerc să o echilibrez ca și cum de buget atârnă zilele semnez pentru ele de acord cu lichidarea lor am mai scăpat de un numerar

mă uit prin oameni care își bat capul cu tehnologia nu degeaba ii zice smart
mă gândesc la tine tot drumul înapoi întrerupt de negocieri puerile
nu mai apuc să văd cele patru benzi de vis pe care se zice că ar circula fericirea


(4 feb. 2015)