Am cuvinte în mine:
pe foi parfumate,
bogate,
flexibile,
moi.
Dărâmate-și săruta
consistența plăcută,
urâtă și grasă
și mută.
Vorbesc tot prin mine
și nu ies afară,
crezând c-o să doară
noroiul.

Am cuvinte lipite
de cap și de piele,
de note,
de sâmbete reci.
De nisip și de pietre,
obosite,
corecte,
pierdute,
căzute
în veci.
Am cuvinte dospite,
se simt părăsite,
vorbesc tot prin mine,
nu ies.

Am cuvinte ca ploaia,
cuvinte ca gheața,
cuvinte geloase
și negre.
Se ascund în oglindă,
mă pândesc aiurită,
m-atacă și
mă găuresc.

Am cuvinte frumoase
în piept sau pe pleoape,
pe pulpe când nu mă aștept.
Hotărâte și vii,
luminate cu luna,
mă-nverzesc,
împlinesc
și iubesc.

Am cuvinte:
pregătite,
înnoite și noi,
moi,
vechi-prăfuite,
adâncite,
nevoite,
ocrotite,
cuvinte nerostite,
care nu ies din mine
și mor.

Am cuvinte amare,
lătrânde,
bizare,
flămânde
prin dinți și prin corp:
nu le simți,
că nu ies.
Sunt din mine,
vorbesc,
dar tu nu le auzi,
fiindcă mor.

Am cuvinte murdare,
superficiale,
banale,
cu gust de lămâie.
Cuvintele astea prea des mor de foame
și cad, curajoase, din mine.

Am cuvinte lucioase,
înalte,
sublime,
pe munți, patinează și sar.
Care mor tot prin mine,
în mine rămân,
că-s frumoase și rare,
nu stau.

Am cuvinte mondene, moderne,
eterne, cu gust de căpșuni
și de apă.
Spuma lor e albastră,
dar leneșă tare;
Am cuvinte prin mine,
hotare.

Am prin mine cuvinte:
sedate,
urlate,
prin holuri
din corpul meu crud.
Am cuvinte isterice,
nevinovate,
curate ca cerul
și neînțelese,
complexe,
furate,
sudate și poate
forțate să moară
în nud.

Cuvinte meschine și decolorate
se-agită prin mine
și mor.
Violate, turbate,
deloc aerate,
împinse, învinse
de zbor.

Am cuvinte în mine:
perfect disperate
și ispititoare
ca zâne.
Și seducătoare,
perfide, preludiul
lor amețitor
parcă râde.
Tras, fumat și cam beat,
cu cuvinte în el,
tot postludiul din mine,
amorul...
stă pitit într-un colț,
cu cuvinte cu tot,
zidit, nelămurit,
aiurit și privit,
se dezmăța încet,
și-mi vorbește defect,
stă în mine, nu iese
și moare.