în prag de primăvară, de flori curate-n tină,
de înfrunzire-n arbori, miroase albul încă
și frigul mai dospește, dar nu-n fiire-adâncă
o rămășiță doară a iernii pe retină

și strig de cât mă ține - a omului sunt fiul
din coastă, numai una, femeie a luti
în veșnicia noastră să mă învețe viul
și ca Hristos, pe ape și sensul de-a pluti

sămânța-n tine-ncalec din ciornă de pistol
și-mi beau mereu cafeaua ca viața mea, amară
pe vers ades se-așază a îngerilor stol
de-mi beau încet cuvântul direct din călimară

la crucea mea purtată în zile când sunt caznic
am așezat la ușă să fie Iuda paznic