cu fiecare definitivă plecare din cercul
celor dragi ție îți simți mai acut vulnerabilitatea
și-n suflet un cârcel chinuitor de disperare-n
neputința ta de oaspete al pământului gâtuie
sec cu o lacrimă și umbra-ți devine brusc temătoare

e datul trăirilor singulare că nimeni nu-ți duce povara
ai venit privește și bucură-te cât poți de noroc
totu-i o trecere trăiește-ți din plin existența
e unicul dar pe care ți-l poți face că tot
cu aceeași nepăsare de dinainte de tine și după
soarele va răsări și apune va fi noapte și zi
și curgătoarele ape vor curge pământul mereu rotitor
darnic și ucigaș în veci va rămâne poate singurul
loc cu foc fără fum subatomic tulburător magnific gândire

iubește ochii care privesc și pe cei ce te privesc
iubește trupul tău de bărbat și pe cel al femeii
copiii semenii pe cei de aproape și lumea toată iubește-o
dar să nu uiți să-ți iubești pătimaș izvorul de gânduri
păstrează-l curat și bea din el cu nesaț
că ți-i dat o singură dată nimicule totule omule