ULTIMA ȚIGARÃ



Ți-ai pus semnătura pe manuscrisul imaginației mele,
mă uit obsesiv și nu-mi recunosc emoțiile.
Ca nocturnele chopeniene ai intrat în miezul existenței,
simetric miracolului trupului meu cu interior viral.
Ridicol încă mai cântăresc posibile rătăciri,
când stai lângă mine cu patimi violente
ascunse subtil de legile tale tactile.
Fiecare întâlnire fumegă adevăruri indecente,
apoi mistuie umorile activate de feromoni
și iar sunt copleșit de vechile năravuri flămânde,
care hrănite, se potolesc numai cu
mereu ultima țigară.