Pătrund cu o armată de hiene
întinse-încordate pân' la maxim
necunoscutul;
îmi prind o groază de lanterne în urechi -
în loc de cercei, imense ca un zmeu,
să văd prin ele, să-mi lumineze
tunelul intuiției
și tot ce-a mai rămas din el.
Ochii-mi mai sunt numai eclipse,
nu-i locul lor să vadă cum renasc
printre simțiri.

Aud întunericul.
Ating zei.

Am reușit.