În pivnița devenită a doua casă
întunecată precum o noapte de noiembrie
pe tăblia conștiinței scrijelesc
cugetări încețoșate de aburii etilici

la mesele vecine discuții dezlânate
de care în zadar încerc să mă ascund
mă știe unul altul fără însă a ști
că eu unul mie îmi sunt îndeajuns

și încă de pe acum știu
că oricât de târziu îmi voi lua rămas bun
va fi prematur căci totul e tardiv de acum
și îmi voi aminti în amănunt
tot ce-mi doresc să uit
iar dimineața
pe buze va stărui același gust coclit
de votcă și de viață
și aceeași întrebare
ce a încolțit la marginea conștiinței
încețoșate precum o noapte de noiembrie
cât de departe o fi Petușki?