în vorba ta supraponderală încap toate bârfele satului
acolo se adună bătrânii la cuvioșenia sfatului
nu-ți mai lepăda rugăciunile mai prin tot locul
cu greu să le duc la Dumnezeu de-mi plânge tocul
pune și tu cafeaua aceea la foc
minciuna fiirii tale să o pui la loc
să-ți fie de bine, Coastă, în a femeii săptămână

între noi doar Timpul să rămână
timpul tău nu e cu al meu egal
păienjeniș de vorbe-n mic-dejun regal
vrem să murim dar Moartea ne amână
țigara de după a mucegăit ca dracu
cu vorba ta nu-ți mai băga atâta cracu
de ce nu înțelegi
și-n cracii tăi sunt legi
nu scrise
e adevărat,
s-a împrimăvărat
și-n vise