E martie și văd
Deodată
Că a-nflorit iubirea,
Deși ne roade amintirea
Acelui ger năpraznic
Ce-a fost odată.
Luând-o pildă pe natură,
Care-nflorește-n primăvară
Și se dezvoltă-n plină vară
Scăzându-și toamna din căldură,
Ne vom feri de iarna
Care
Îngheață tot, îngheață toate
Iar din țărână ce coboară
Nu va avea scăpare.
Noroc că suntem tineri
Și nu ne pasă,
Așa că,
Setoși de nou și de iubire,
Ne vom ruga la Sfânta Vineri
Sau chiar la Cel-ce-Poate
Să toarne mult și în neștire
Un dor nebun, un leac, și-o prețuire ,
Dacă socoate.