abia atunci
m-am ridicat în capul oaselor și am plecat
din realitatea mea televizată


lumea se îmbrăca în motive și umbla
cu mâinile în buzunare
aripile se loveau între ele ca și cum aplaudau
mersul biped al păsărilor printre liniile de tramvai


uneori
vedeam oameni care muriseră într-un singur cuvânt
din brațele lor construiseră un fel de zid
cu unghiile lungi
să nu mai treacă nimeni zâmbind
în nefericirea asta


de curând eliberate
gândurile mele au început să se înșire moi înaintea tuturor lucrurilor
care nu știau încă
până când să înghețe din tot sufletul