Femeia este unde trebuie să fie,
inima ei este fructul toamnei copt,
are obrazul rumen de piersică a soarelui.

Sprâncenele-i arcuiesc tainele nopții
peste unghiuri de lumină din ochi lăptoși,
irișii lor trec prin oglinzi de apă și întuneric
umbrele fug în speranțe de teamă.

Dacă clipele se grăbesc limba lor se înroșește
formele capătă smalț s-alunece-n culoare, seva
risipind dincolo de ziduri mirarea.

Nu te îndoiești, nu-ți faci nicio iluzie,
ai încrederea că totul curge la fel,
orizonturile se deschid la fel ca porțile,
ce se întâmplă nu-i de prevăzut, uneori nefast,
nu poți să știi ce nu se evită
dar trebuie să fii pregătit.

În interiorul tău se dă lupta pentru izbândă,
totul intră într-un alt ciclu.
Femeie cred că ai ochii de nori, dimineața,
în palme grindina se topește
dar nu te mai pot atinge
fără să te ridici pe vârfuri.