orașul își schimbă pantofii de coral la intersecții
suflete blurate aburesc geamul tramvaiului
niciun doctor nu practică autodisecții
plouă cu tăcerea unui somn ce rupe plasa
captivantă
liftul claustrofob urăște zidurile necomerciale
se sare cu parașuta de la etajul șapte ca la hipodrom
în curse letale

soarele îmi împarte anii ca pe niște cai
în ducipali și bidivii
nu mă pot risipii între păunii cuvintelor
și sarea iubirilor atât de vii
ochii de saltimbanc pictează umbrele în cărbune
albul pereților miroase a culori dintr-o simfonie
cine va întinde culoarea unui cer fără nume
/negru sau alb/ printre nisipuri nebune

îți iubesc silabele rotunde ca niște cercei
culoarea aceea stridentă gustul a o mie de tei
marea cu pescăruși livada cu vișini
textura celor mai exhibiționiste vocale
/hituri redifuzate (prea) estivale/
aorta lezată ca la o cursă
aerul acela de pasăre măiastră
fobia mea de iubiri e o cursă