uneori simt că dragostea noastră îngheață ca lumina lunii
pe firele de iarbă cînd încă nu s-a așezat primăvara cînd viața
încă se ascunde în muguri cînd există o libertate mai puternică
decît moartea
dar ce se termină atunci cînd simbolurile își pierd puterea
și totul pare atît de gol atît de lipsit de sens

cînd tot zbuciumul tău este dezamăgire o vînătoare sălbatică
pentru singurătate iar viața asta nu-i decît bîntuirea fără sfîrșit
a amintirilor noastre ce se întîmplă cînd lucrurile fără însemnătate
pier mici îngeri nevăzuți pocnesc în lumina chioară a unui bec

ce se sfîrșește atunci cînd te trezești în întuneric și un gol imens
acoperă bătăile inimii nu mai știi dacă ce curge din tine e urlet
sau sînge nu mai știi dacă aceasta e căderea sau lumea se destramă

și toamna vine de acum primăvara și toamna grea vine de-acum
în fiecare dimineață dragostea se pierde ca un vis ce-alunecă adînc
în tine și nu-l poți urmări pentru că niciodată n-ai căzut
atît de adînc în tine

ce se întîmplă cu tine și cu dragostea ta, Amya, cine îmi poate spune
ce se petrece cu inima cînd mîna ta peste mîna mea e doar un gest
lipsit de însemnătate
ce se întîmplă cu simbolurile cînd înțelesul se descompune ca o pisică
pe marginea drumului ce se întîmplă cu fluturii nopții
cînd toate becurile sunt arse și palmele tale sunt reci?