Din cer bacovian picată ploaia bate darabana
Pe pervaz, clipe glisează în gândul sinucigaș.
Cu obraji pali și lăsați pe-al depresiei făgaș
Surâzând misterios un poet și-ascunde rana.

Pe trotuar sub o umbrelă un amor se înfiripă
Alt hoinar al primăverii de-o roșcată e sedus.
Privitorul prin fereastră trage jaluzeaua-n sus
Expunând cu ochii negri a visării frântă aripă.

Îi zărește și îi simte cum oftând buze au unit,
Devenind sfios voyeur fantezia iar își stoarce.
Duduia ca arsă în ceafă deodat' capul întoarce
Și râzând în hohot strigă: blegul ăla e țicnit!

Blegul, ca lovit de tren și-ar tăia în baie o venă;
Ascultând ropotul ploii rupe o roză plin de jale
Și încropind obscenități printre lacrimi și petale
Toarnă-n rime falsitate despre vizionata scenă.