stă într-un colț de fereastră,
ar putea să-i crească gheare
și ghearele ei te-ar putea cuprinde
tandru, precis,
atât de izbăvitor,
e timpul să deschizi ochii, tristesse,
femeia iubită e în brațele altui bărbat,
tu respiri, respiră și ea în același timp cu tine,
te bucuri că poți face asta, în sfârșit,
e prima dată când aerul nu se sfârșește brusc

acolo o găsesc,
deși sunt numai eu
plimbându-mă
de la un perete la altul

mă, îmi spune, vrei să fiu corabia ta,
să ai cu ce eșua pe insula aia unde te retragi
să mori de singurătate, de frig, de plictis

ridic din umeri: du-te dracu,
ești un fluture care s-a hotărât să-și bată cuie în cap,
care vrea să-și împletească venele,
un ochi pe față, un ochi pe dos,
un ochi pe lumea cealaltă, alt ochi pe lumea cealaltă,
căruia-i plac electroșocurile,
apele vii,
f-l-ă-c-ă-r-i-l-e,
care-și marchează teritoriul
cu neuroleptice,
cu demoni,
cu femei care au învățat să-și îngroape iubirile în poșete,
sub stratul de gloss

privești în tavan,
te decizi, brusc, să fii fericit,
cine mai are pretenția să îi ierte pe ceilalți
când nu mai e nimic de condamnat,
de ispășit

poemul pe care l-ai visat
îl scrii cât se poate de repede,
îți spui că ar putea să dispară:
atât de fierbinte era drumul...
dar veneam la tine...
și veneam,
și veneam,
și tălpile îmi erau aprinse
de dragoste

urc o scară,
tot urc și la capătul ei e același cer
care îmi spune: zâmbește, mă, pe lumea asta nu există decât plopi stingheri,
impari,
vinovați

iar eu tot veneam

și veneam, tristesse,
tu erai în colțul ferestrei,
aveai gheare și îmi scormoneai după suflet

și nu eram
nicicum