Piticul e în fiecare
în noi o viață dublă are
Micimea, cântec de adormit pitici
în ale versului practici
de la tine nu abdici

flecăream într-o lirică scundă
spânzurând de grindă
o secundă

Amintirea stătea în retrovizoarea oglindă
și-n joc de iele,
de nu mă uita,
umblam lipsit de piele
prin carnea ta

sub al literei omor
făceam frigărui de Amor
din carnea noastră macră
grăsimea o dădeam la câine,
era acră
și lipsită de Mâine

în forul Literei cer carne de înger
dozez sângele de Crist,
ce bine-i, Doamne, că exist