ploaia care ți s-a dăruit nu doarme
sub pleoapă prefăcută-n stalactită
dintele ei sălbatic trece prin acoperișul cărnii
pândește singurătatea intrată-n descompunere
spală aerul îi netezește coama zburlită
înspre călugării iubăreți și o îngroapă
sub brazda jertfei...
ploaia care ți s-a dăruit crește munți
adună șuvoaie taie autostrăzi
cravașa de stropi plesnește geamul parbrizelor
orbiți de stiletul ei translucid
camionagii fac pană o-înjură de mamă
ploaia li se dăruiește și lor...