agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1050 .



Poem marin
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [poema ]

2015-03-18  |     | 



nu știam că, urcând,
mă voi lovi cu capul de un soi de moarte înflorită

mă va înghiți paradisul cireșilor ca pe o rădăcină săvârșită dintr-o uriașă greșeală

timpul acesta nu va mai fi recunoașterea bătăilor de inimă
care și pe mine m-au răsfățat câțiva ani
numindu-mă „pescăreasa”

iubindu-mi bărbatul de brad într-o preafrumoasă bărcuță cu pânze
purtată de vânt spre un țărm năpădit de cireși,
cu rădăcinile încercând să se domesticească în nisipul mirosind a lemn umezit și a ploaie,
ca într-o iluzie blândă, japoneză
și că
lăsându-mă iubită pe puntea aceea uscată de vânt
o-să-mă-fac una cu marea
și voi fi devenit jumătate-apă-sărata jumătate-calmari-și-stele-mirate
și pieptul îmi va fi fost năpădit de-algele-gri-ale-morții
și că
rămânând așa
nu mă va mai auzi niciodată nimeni
că nu voi mai atinge niciodată cu degetele mele mirate
fâșia cea albă din spatele curcubeului
rămânând
acolo, pe punte,

părăsită de iubitul care va fi îndrăgit o altă femeie
una poate mai tânără, mai frumoasă,
cu sâni temători de columbă
cu părul ei de argint atingându-i picioarele dezgolite,
una cu care se va fi însoțit în fața delfinilor și a
rândunelelor care revin, la soroc, de peste alte mări foșnitoare
o femeie pur și simplu mai dulce și mai potrivită
decât mine, sfioasa,

nu știam că
uitată pe punte ca o scoică ofilită de carne
mă voi sfârși dintr-odată în lumina lampioanelor
fără să mai cunosc sclipirea zăpezilor și a lunii
și mai ales
a dragostei albe pe care am băut-o
odată
dintr-o cupă ce dădea pe din-afară cu absint și cu apă de mare
undeva
aproape de eden.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!