Partea I
Mă minți, se vede până-n epidermă:
tenu' e beat, pupila ca bomboana-n diametru
zvâcnește.
Dar nu de asta te-am adus aici.
Am vrut să-ți tai un cerc în coșul pieptului,
unul în os, unul în josul septului
nazal.

De ce?

„De ce“, întrebi?

De ce întrebi?

Întrebi măcar?

Am vrut să-ți scot celulele din lut,
să le înmoi în limonadă
și în miere,
sângele să-ți sărut
și toată seva.
Inima ca de scaun s-o fac pat,
rup mucegaiul din aluat,
ai luat, ai luat, ai luat
și iei acum
de trei ori trei
un patru la purtare,
tu ori ești nesărat ori nu ai sare.

Partea 0
Mă bucur când profesia pare
ruptă din om, ca lupta;
eu.
Mă bucur tare,
cam de-o mie cinci sute și trei
când taci ca marea,
strigi când strici ce vrei,
scorțosule!
Că ai o scoarță-n burtă-n timp ce sforăi, care
se-usucă primăvara,
ești un urs frumos,
lucios, pui botu' ca pe-o falcă-n palmă
când îți erupi din starea-crizantemă:
prea des.
Mă bucur că ești rupt din luptă,
om și în fustă, urs și lup, lăptos, solubil;
lichid, solid,
solid, dar rar crustă de piatră,
lichid când pierde,
gazos...
când treb'ie să piardă.
Mă bucur că m-ai înțeles.