luna plină ne mai strecoară încă prin buzunare
câte-un roi
nu cu aceeași convingere desigur
altădată eram complicii perfecți
ei îi plăcea
ne arginta pleoapele și ne gâdila
pe după subsuori ne strecura polen cât încape
mâinile întindeau ramuri
dincolo de coroane timpul un elf supus
făcea popasuri dese și toasta
cu fiecare înger care ieșea
din irisul tău albastru
din penița multicoloră
ce așternea cu grijă semințe infinitezimale
cu siluete grațioase prin care respiram în tandem
într-o vibrație lină a androginului regăsit
dintr-o secundă ce-și făcea siesta
să fie în formă la proxima întâlnire
din ora care o prindea din urmă
nu o grăbea o tutuia și o așeza în cercul ei
bătrânul ceasornic își mângâia barba și căsca de plăcere
în carul de foc ochii noștri se luau la întrecere cu heruvimii