pe paula am cunoscut-o în vremea când făceam chetă la romană
mai întîi că n-aveam bani de mîncare apoi că n-aveam bani de țigări și băutură
și nu în ultimul rînd că era distracție, întîlneai tot felul de oameni și situații
în vremea aia eram tînăr și voiam să învăț să trăiesc să mă descopăr
să capăt încredere în mine că voi reuși să mă descurc în viață și cîndva
să mă fac util societății la fel ca diferitele persoane care se opreau

și ne întindeau cîteva monede, care chiar dacă mai făceau comentarii
tot participau puțin la bunăstarea noastră, mai erau și unii
care ne trimiteau la muncă, ne făceau golani, noi spuneam că suntem studenți
și că nu ne ajung banii de acasă și pentru mîncare și pentru cămin și
pentru xerox-uri la cursuri, ne duceam la facultate doar cînd era grav
după cîteva ore de chetă băgam un iaurt cu corn la lacto-bar

apoi luam niște votcă, niște motorole sau scandic la litru
în pack-uri de hîrtie, ne învîrteam printre tarabele cu casete
ne conectam la învălmășeala aia, oameni grăbiți loviți de probleme
mizam pe tinerețea noastră și pe faptul că eram frumoși, simpatici
și aveam întotdeauna texte beton, impresionabile sau amuzante
în funcție de cui ceream, la gagici spuneam că e ziua iubitei și n-avem

bani de cadou, sau spuneam că vrem un leu doi pentru un rom românesc,
la gospodine că ne e foame sau că n-avem cu ce scoate cursurile de la xerox,
la domnii bine îmbrăcați că facem bani pentru discotecă,
ne consideram frumoșii nebuni ai pieței romane, întreg universul
trebuia să ne iubească și ne iubea pentru că în fiecare zi petreceam
ca niște nababi la grădiniță sau la MBL, adică mai bine lasă, în cișmigiu

așa se numea bodega aia, și inimile noastre zvîntau spre cer și cerul
se proptea în ochii noștri, ni-i albăstrea de atîta iubire, sîngele
clocotea vulcanic în noi și nu ne simțeam vinovați cu nimic,
ne născusem să fim iertați pentru păcatul de a fi chetari,
trăiam pentru că lumea se învîrtea în jurul nostru ca pămîntul
în jurul axei sale și noi reglam mecanismul vinovăției, îi făceam pe oameni

să se simtă mai bine și folositori, ăsta era scopul nostru, într-o zi
am întîlnit-o pe paula și mi-a dat niște bani, era înaltă și slabă, cu țîțe mari,
purta blugi rupți, un tricou și niște bascheți, m-a intrebat dacă știu un telefon
care funcționează, i-am arătat unul care mergea fără fise, că se blocase
i-am zis că dacă îi mai rămîn fise să mă caute la metrou, poate mai stăm
de vorbă, și a venit și am plecat înspre căminul 6 martie, lîngă drept

pe terenul de baschet cu o votcă în mînă am privit luna plină din seara aia,
mare cît un soare al nopții ne mîngîia cu razele lui albe ca opiul și dragostea
curgea în venele mele, îi spuneam că nu vreau să fac dragoste cu ea
pentru că vreau să fac dragoste, ci pentru că e atît de fumoasă învelită
în pudra de cocaină a lunii care-i strălucește pe chip încît m-aș droga,
încît aș dezbrăca-o de frumusețe și aș face dragoste doar cu sufletul

ei albastru ca ochii, aș face dragoste cu sînii ei ca doi porumbei decapitați
cu mușcături canibale, și ne țineam de mînă de parcă așteptam ca inima ei
să-mi împingă sîngele și invers, apoi totul a devenit o nebunie, și am trecut
unul prin altul încet, încet, ca două baloane de săpun, a durat fix o săptămînă
pînă ne-am spart, undeva pe dealul mitropoliei, mi-a întins un poem
notat pe o bucată de hîrtie, un frumos poem de dragoste și m-am gîndit

că numai un adevărat poet poate iubi un chetar ca mine, lihnit de foame
și plin de vicii, alcoolic și nepăsător, ea trebuia să fie cel mai mare
poet între toți ceilalți poeți care mă iubeau și-mi dădeau bani,
asta a fost acum 20 de ani și azi în metrou am văzut-o, îmbătrînită
cu riduri pe față, citind un tabloid, probabil de plictiseală, era îmbrăcată
bine, cu haine de firmă, păreau scumpe și avea un mobil deștept,

eu nu m-am schimbat foarte mult, sunt la fel ca atunci, tot fără un ban
în buzunar și fac tot un fel de chetă, adică am publicat cîteva volume
de poezie și mai sun din cînd în cînd fete care mă invită la masă,
și mă întreb oare cît de tare s-a schimbat poezia lumii, cît de tare
s-a schimbat paula, care m-a privit fără să mă recunoască, cît de mult
mai contează oare vorbele acelea de dragoste notate pe o foaie de hîrtie,

cît de mult contează rîndurile acestea notate de mine, poate doar așa
că le va citi cîndva și-și va da seama că pudra de cocaină a lunii
lasă riduri adînci, poezia la fel.