culorile cerului curg în curcubeie ca niște fante ale destinului
stoluri cu aripi de Icar îmi freamătă în piept
iubesc cu toate ușile deschise cu cioburile destinului încrustate în iriși

nicio nestare nu îmi astâmpără setea de lună plină
/ciutură neagră a morții/
mâna nevăzută rupe file împodobește brazi
au obosit visele să urce în carul mare pentru un dans
în inima pădurii focul stinge nori de întuneric mări de iarbă
astre solitare

o rodie amară unge cu miere coaja destinului
țin la piept un careu de ași dar mă tem
de iubirea pictată pe sticlă
/lună plină în câmp/